Secțiunea referitoare la „ Schimbarea Stadionului” din Politica privind rambursarea costului biletelor nu a suferit nicio modificare.
Conform Politicii privind rambursarea costului biletelor, dacă o partidă va trebui să se desfășoare pe un alt stadion, UEFA va decide, mai întâi, dacă biletele pentru partida reprogramată vor rămâne valabile. Când va lua această decizie, UEFA va ține cont de diferiți factori, cum ar fi, de exemplu, dacă noul stadion se află la o distanță rezonabilă de stadionul inițial.
Pentru a oferi îndrumări suplimentare cu privire la rambursările acordate în această situație, în cazul în care o partidă UEFA EURO 2020 este mutată pe un stadion care se află la o distanță mai mare de 50 km de stadionul inițial, cumpărătorii de bilete vor avea dreptul la o rambursare integrală a prețului biletului, dacă aceștia nu pot sau nu doresc să participe.